Jul 28

MODEST OMAGIU PENTRU OMUL, SCRIITORUL, ESEISTUL, JURNALISTUL ŞI EDITORUL HANS BERGEL LA 90 DE ANI !

Trăind de peste o jumătate de secol în Germania, împrejurări fericite au făcut ca, între oamenii de excepţie pe care i-am întâlnit şi preţuit în anii exilului şi mai apoi, să am bucuria şi onoarea de a-l cunoaşte la München – în măsura circumstanţelor – pe Hans Bergel, omul vertical şi de pilduitor caracter, scriitor german de talent şi prestigiu, originar din România!
Născut la 26 iulie 1925, la Râşnov (Rosenau), este primul dintre cei patru copii ai cuplului Katharina Bergel, născută Treuetsch (*1904; †2002) şi Erich Bergel Sr. (*1899; †1971), căsătoriţi din 1924. continuare…
de Ion DUMITRU

Jul 26

MANIFEST PENTRU SALVAREA CULTURII DE PRETUTINDENI

Scriitorii participanţi la cea de-a treia ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, ediţia a III-a, Craiova/ România, 17-21 septembrie 2015, atrag atenţia opiniei publice că, în ultimii ani, în plină globalizare generalizată, creaţia literară este supusă unor presiuni comerciale agresive, unei devalorizări a mesajului artistic în favoarea unor producţii culturale mediocre, nesustenabile din punct de vedere al valorii şi emoţiei.
Patrimoniul literar al fiecărei naţiuni, ca şi cel universal, trebuie să genereze un amplu dialog între creatori, ca şi necesitatea imperioasă de a învăţa să ne cunoaştem cunoaştem şi să ne preţuim, continuare…
de Prof.Univ. Dr. Ion DEACONESCU

Jul 23

Mesaj din partea ambasadorului Iulian Buga

Dragi prieteni,
Cu regrete explicabile, vă informez că, foarte curând, voi încheia misiunea mea la Washington. Mărturisesc că îmi vor lipsi mult, nu numai acest oraş şi această mare ţară, dar mai ales timpul petrecut împreună şi legătura stabilită cu dumneavoastră. A fost o adevărată onoare pentru mine să mă bucur de atenţia şi prietenia dumneavoastră şi voi rămâne mereu recunoscător pentru modul în care m-aţi făcut să mă simt binevenit.
Aşa cum prietenii mei ştiu foarte bine, ca diplomaţi suntem intr-o continuă mişcare şi schimbare de locaţie şi, oricât de dificil continuare…

Jul 22

BINE ŞI DEZ-BINE DUPĂ CALENDELE GRECEŞTI

Deşi nu aduc evidente foloase comunităţii, visătorii sunt o specie tolerată, ba chiar uneori îndrăgită, pentru darul de a dezmorţi atmosfera. În cazul grecilor, mă tem însă că nu se aplică aceeaşi regulă. Comunitatea noastră europeană nu are atâta simţ al umorului încât să se amuze pe seama creativităţii elene. Ar fi o distracţie prea scumpă. „Brevetul” de inventatori geniali ai democraţiei le-a fost recunoscut grecilor unanim, practic de-o veşnicie, dar asta nu-i scuteşte de faliment. E-adevărat că se pricep ca nimeni altul să-şi valorifice ruinele pe post de obiective turistice, dar vor reuşi oare să convertească şi marea ruină naţională continuare…
de Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

Jul 22

Forumul presei romanesti nord americane Detroit, MI 2015

În perioada 24-26 Iulie, 2015 Asociaţia Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada (North American Romanian Press Association-NARPA) are plăcerea de a organiza în Detroit, Michigan forumul jurnaliştilor români din America de Nord.
Ca şi colaboratori ai presei românesti din SUA şi Canada sau membrii ai NARPA dorim să vă lansăm invitaţia de a participa la acest eveniment. continuare…

Jul 16

Ruinătoarele paradoxuriale României postdecembriste

Fiecare ţară şi popor caută prin toate mijloacele ce-i stau la îndemână (mai subtile sau mai directe, mai timide sau mai îndrăzneţe) să-şi asigure prosperitatea internă şi să se afirme pe scena internaţională. De altminteri, acesta şi este rostul politicii: componenta internă să facă ţara să fie mândră de grosul cetăţenilor ei, iar componenta externă să-i facă pe toţi cetăţenii să fie mândri de ţara lor! continuare… 
de George PETROVAI

Jul 15

Corespondenta din SPANIA-STIRE-VIZITA PRESEDINTELUI ROMANIEI

Klaus Iohannis ,preşedintele României,va efectua, în perioada 12-14 iulie a.c. ,o vizită oficială în Spania,ţară în care trăieşte şi munceşte a două mare comunitate românească din diaspora,estimată la circa 913.405 de rezidenţi.
(sursa foto : http://www.presidency.ro)
Şeful statului român şi  Prima Doamna Carmen Iohannis  au aterizat duminică seara pe Aeroportul internaţional´´Adolfo continuare…
de Marin MIHAI (Spania)

Jun 29

Escadrila de avioane F-15 a Garzii Nationale din Oregon va apara cerul Romaniei

Peste 200 de militari americani ai Garzii Nationale aeriene a statului Oregon au participat pe data de 26 iunie 2015 la o ceremonie condusa de guvernatorul statului inainte de a fi dislocati in Romania, informeaza KPTV.
Militarii americani din Oregon, parte a unitatii “142th Fighter Wing”, vor fi dislocati in Romania din iulie pana in octombrie 2015 ca parte a programului “Operation Atlantic Resolve”. Acest program, sustinut de catre Statele Unite, a fost instituit ca semn de solidaritate si sprijin pentru tarile membre NATO din Estul Europei in fata noilor tendinte agresive si hegemonice ale Rusiei in regiune.continuare…

Jun 23

Romania nu a aderat la UE pentru ca companiile austriece sa trimita profitul facut pe spatele romanilor in Austria, in timp ce statul austriac discrimineaza cetatenii romani

Cetatenii romani, beneficiari ai alocatiilor pentru copii se afla pe locul 5 in Austria intre statele UE (cetatenii maghiari primesc de 5,9 ori mai mult, cetatenii slovaci primesc de 4,3 ori mai mult, cetatenii polonezi primesc de 2,8 ori mai mult si cetatenii sloveni primesc de  1,18 ori mai mult).
Cetatenii romani din Austria (30-60.000) desi sunt de 2-4 ori mai multi decat cetatenii sloveni (peste 14.000), cer si primesc doar 11 mil euro fata de cetatenii sloveni care primesc 13 mil euro.continuare…
de Dr Tommy Tomescu Lider al Partidului Europenilor – UK

Jun 22

În locul pădurilor din România, Austria vrea să taie alocațiile copiilor români

FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa consideră nejustificate și nefondate luările de poziție ale ministrului federal al Afacerilor Externe al Austriei pe temă alocațiilor destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România.
Ministrul de Externe austriac, Sebastian Kurz a declarat că este nemulțumit de faptul că Austria a plătit 206 milioane euro în 2013 pentru alocațiile copiilor lucrătorilor intra-comunitariși că i se pare inadmisibil să plătească 160 euro alocație unui copil român ai căror părinți lucrează continuare…

Jun 16

Mesaj al ambasadorului Iulian Buga cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA

Dragi compatrioți,
Aniversăm azi,14 Iunie,  împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România şi SUA, moment care s-a dovedit în timp a fi crucial pentru formarea şi consolidarea statului modern român, pentru sănătatea morală şi securitatea națiunii române. Stadiul excepțional al legăturilor dintre cele două state, reflectat şi de profunzimea şi extinderea Parteneriatului lor Strategic pentru secolul 21, s-a croit prin viziune dar şi multe sacrificii, în foarte mulţi ani, constituindu-se astăzi într-una din cele mai solide garanții ale viitorului liber, democratic şi prosper al României.
continuare…

Jun 09

Victor Ponta sa demisioneze. Romania si romanii din diaspora s-au decis!

A trecut peste jumatate de an de cand diaspora si Romania a fost umilita de un singur om, pentru interese personale care au primat interesele cetatenilor si ale tarii. Ceea ce trebuia sa se intample imediat dupa noiembrie 2014, se intampla acum in viata politica de la Bucuresti.Nu ne intereseaza sprijinul baronilor PSD si nu ne mai intereseaza povestile continuare… 
Aurelian Mihai, deputat al PNL in diaspora

Jun 08

Ziua Universala a IEI. Sânzienele, 24 iunie 2015.

Pentru al treilea an consecutiv, comunitatea La blouse roumaine vă invită să celebraţi Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2015, de Sânziene.
#24Iunie #ZiuaIei #Sanzienele
On June 24th, 2015, wear a Romanian blouse wherever you are, take a selfie or a picture and post it as a profile picture on your social media accounts. Help us to raise awareness on the Romanian cultural heritage of textile creation. continuare…

Jun 05

Romanii din Germania sunt invizibili pentru Guvernul Romaniei.

Zilele trecute m-am aflat in Frankfurt urmare a situatiei care a fost semnalata de presa romaneasc din Germania cu privire la grupul muncitorilor romani care au protestat pentru neplata salariilor, angajati ai firmei de constructii Kaczor din Offenbach pentru complexul Europaviertel, unde Contractorul  general al șantierului la care lucreaza romanii este D&B  continuare… 
Aurelian Mihai, deputat PNL Diaspora

Jun 03

Neomenia şi neruşinarea – două din realizările de haram ale postdecembrismului românesc

Nu ştiu dacă şi în alte zone ale ţării circulă aşa ca în Maramureş mult înţeleapta şi profunda spusă, valabilă în orice timp şi-n orice loc, dar mai ales în aceste vremuri de Je m’en fiche ale postecembrismului românesc: A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare…
Chiar aşa, căci în aceste timpuri de mare restrişte pentru grosul românilor, în care legile morale şi sociale sunt sistematic umilite de neruşinarea sfidătoare a ciocoilor vechi şi noi, lesne-i să ajungi mare (a se citi ştab cu funcţii decizionale) prin tridimensionalul sistem fraudă-mită-neobrăzare continuare… 
de George PETROVAI

Jun 03

Creștinismul ca un parfum ieftin

Am văzut la televizor o emisiune de câteva minute, în care poporul era sfătuit să nu se repeadă la cosmetice ieftine și mai ales la parfumuri. Pentru că sunt contrafăcute. Mărci de prestigiu sunt falsificate și te trezești că-ți dai pe față și pe buze cu extract de urină și metale grele, în loc de esențe rafinate. Creștinismul trece printr-un proces de falsificare continuare…
de Dr. Răsvan Cristian Stoica, medic internist

Jun 02

CĂLĂTORIE

Plouă cu stropi mici, nehotărâți, apoi din ce in ce mai convingător, până când firele subțiri si argintii de apă scaldă întregul parbriz. Trecem printr-un sat cu case înalte, albe, răsărind dintre brazi.
Coborâm.
Ruinele cetății îmi stăruie într-un colţ al memoriei, fiecare piatra se leagă în sus și-n jos de un axon și de o stea,continuare… 
By
 Dr. Mihaela Gheorghiu

May 28

Romanii din SUA ii solicita Presedintelui Iohannis sa reconsidere nominalizarea lui George Maior ca ambasador in America

Catre Domnul Klaus Iohannis
Presedintele Romaniei
Subiect: Reconsiderarea numirii Domnului George Maior ca ambasador al Romaniei in SUA
Stimate Domnule Presedinte,
Ca urmare a reactiilor venite din comunitatea romanilor din Statele Unite ale Americii va solicitam sa reconsiderati decizia de a-l numi pe Domnul George Cristian Maior, fost director SRI, in pozitia de ambasador al Romaniei la Washington D.C. si sa desemnati in aceasta pozitie o alta persoana care sa aiba credibilitatea necesara pentru a putea conlucra cu comunitatile romanesti de aici.continuare…

May 28

O NOUĂ ȘANSĂ- PROIECT UMANITAR DEZVOLTAT DE FADERE ÎN NEPAL

București, 27 mai 2015 Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) intenționează să organizeze în a doua jumătate a lunii iunie un proiect umanitar în Nepal, în zona de periferie a orașului Capitală Kathmandu. Co-iniţiator al acestui proiect este Colegiul Național pentru Protecția Consumatorilor Europeni, iar compania Houston- NPA face parte din echipa de proiect, în calitate de reprezentant comunicare şi strângere de fonduri.continuare…

May 28

Real Estate Professionals in Phoenix, Arizona – The Keys to your Needs

Octavian D. Curpas is an attentive and savvy realtor who is specialized in Phoenix metro area. Octavian’s goal as a real estate agent is to provide his clients with the current Real Estate knowledge and trends, along with power tools to implement confident decisions. He has always enjoyed all aspects of the real estate business. He loves meeting and establishing relationships with people from all walks of life, and helping them with one of the most important decisions they will ever make. Whether first time home buyer, or luxury home seller,Octavian approaches each transaction with excitement and energy, regardless of price.Originally from Romania and now a long time resident of Arizona Octavian Curpas is a key participant in Phoenix’s  more…

May 27

Institutiile publice de cultura plagiaza fara jena

In cadrul afisului unei expozitii organizate de Biblioteca Judeteana „Mihai Eminescu” Botosani a fost plagiat logoul site-ului ghidusii.ro , la nici doua saptamani de la lansarea acestuia. Raspunsul Bibliotecii la sesizarea plagiatului a venit printr-un mesaj privat pe Facebook, sub forma recunoasterii plagiatului insotita de scuze penibile.
Din seria „Ce mai fura romanii”, va semnalez un plagiat realizat de un angajat al Bibliotecii Judetene „Mihai Eminescu” Botosani, Filiala nr. 2 Grivita. Acesta a organizat o expozitie temporara pentru al carei afis a gasit de cuviinta sa copieze logoul site-ului ghidusii.rocontinuare…

de Cristina Lincu

May 26

Ana Blandiana si Romulus Rusan

Dragi prieteni,
Cu sprijinul Institutului Cultural Român, New York, avem plăcerea şi onoarea de a-i avea ca oaspeţi pe scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, membri fondatori ai Academiei Civice şi ai proiectului “Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei” – Sighet. Jardar Seim spunea în 1995: “Sighetul este o „deschisoare” prin care istoria unei jumătăţi de Europa se eliberează şi îşi face loc spre libertatea adevărului.” Ana Blandiana va prezenta cartea “Patria mea A4”, tradusă recent în limba engleză.Romulus Rusan va vorbi despre “America ogarului cenușiu. continuare…
de Virgil Adumitroaie

May 26

ROMÂNI DIN DIASPORA- VOTAȚI “DE LA CAPAT”

FADERE Federația asociațiilor de români din Europa solicita românilor care locuiesc  în afară țării să voteze melodia „ De la capat” în cadrul concursului Eurovizion din Sâmbătă 23 Martie.Este pentru prima data când la concursul Eurovizion o formație românească abordează o temă atât de sensibilă și anume copiii lăsați acasă de părinți care lucrează în străinătate. În acest moment în România locuiesc în jur de 85 000 de copii care au cel puțin un părinte în străinătate. continuare…

May 13

„ACASĂ ÎN VALEA JIULUI” – 6 ANI DE RADIO DIASPORA

În urmă cu şase ani s-a născut un proiect la care doi oameni au rezonat din plin. Şi vorba poetului, „acesta trebuia să poarte un nume”, aşa că i s-a spus „Radio ProDiaspora”. Acest post de radio – „ProDiaspora”, după cum îi spune şi numele, a fost înfiinţat din dorinţa de a aduce clipe de bucurie în sufletul romanilor de peste hotare, a românilor oriunde s-ar afla ei, dar şi celor de acasă. „Părinţii” spirituali şi promotorii acestui proiect, Ecaterina Câmpean (originară din Valea Jiului) împreună cu Robert Landmann din Germania, şi-au propus să creeze în anul 2009 un spaţiu informaţional şi cultural unic în care valorile să circule nestingherit, continuare…
de Ecaterina CÎMPEAN

May 11

DOR DE CASA – primul Festival de traditie si cultura romaneasca – Londra

DOR DE CASA – un eveniment indraznet, primul Festival de traditie si cultura romaneasca va fi organizat la Londra in data de 24 si 25 Mai 2015 cu scopul de a aduce in fata publicului larg valorile nationale ale Romaniei.
DOR DE CASA reprezinta festivalul care va face fiecare inima de roman sa bata cu dor si drag, cu respect si cu apreciere fata de tara de unde a plecat!
Programul celor doua zile a fost organizat în așa fel încat fiecare, cu mic, cu mare, să se bucure   de o reuniune pur românească, unde tradiția, relaxarea, interacționarea și buna dispoziție să fie ingredientele de bază.
Pe scena impresionantă gazduită de Allianz Park (Hendon) vor urca nume sonore precum: Florin Vasilica si Grupul Teleormanul, continuare…

May 06

GHEORGHE ROŞOGA ANIVERSEAZĂ 50 DE ANI DE ACTIVITATE

În câteva fraze vă voi spune despre maestrul GHEORGHE ROŞOGA,  un nume cu rezonanţă în muzica românească, 50 de ani închinaţi pe scena „RAIULUI FOLCLORIC” – dăruire, iubire de neam şi glie, port, tradiţii populare, cântec nemuritor, doine cântate cu patimă şi dor, astăzi colonel MAI în rezervă, ne-a fascinat pe data de 28 aprilie la spectacolul „OMAGIU VETERANILOR DE RĂZBOI” care a avut loc în Aula Ministerului Apărării Naţionale, moment de-o încărcătură emoţională extraordinară…,a produs furtuni de aplauze, a făcut să curgă lacrimi de fericire din ochii „Eroilor legendari” cei care au luptat continuare…
de Marin VOICAN-GHIOROIU

Apr 27

În cei 3 ani Ponta nu a guvernat pentru românii din diaspora

Imediat  după ce Guvernul Ungureanu a căzut și Victor Ponta își forma echipa de guvernare, FADERE Federația asociațiilor de români din Europa a trimis o scrisoare către noul Prim Ministru în care l-a informat cu privire la problemele cu caracter general pe care românii din diaspora le au. După trei ani de guvernare constatăm că nici una dintre doleanțele românilor din afară granițelor nu au fost ascultată. Mai mult de atât, situația românilor din diaspora este mai rea ca acum 3 ani. continuare…

Apr 25

Ziua Românilor de Pretutindeni se va sărbători în fiecare an în ultima duminică a lunii mai

În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari inițiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susținut de încă 42 de colegi deputați si senatori, care iată în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015 în Camera Deputaților, a fost votat de către 299 din deputații prezenți.continuare…
Aurelian Mihai, deputat diaspora

Apr 21

Maratonul regal – ediția a IV a – 10 mai 2015

Data limită pentru înscriere este 25 aprilie!   
Probe
Maratonul Regal ediția a IV a se desfășoară în zona parcul Herăstrău, Piața Victoriei, pod Băneasa pe un traseu de 10,5 km. Startul, sosirea și ceremonia de premiere vor avea loc la Palatul Elisabeta.
– Maraton 42,195 km. Durata maximă a probei de maraton este de 6 ore. Startul va avea loc la ora 8.00. continuare…

Apr 20

VOTUL ROMANILOR DIN DIASPORA NU POATE FI CUMPARAT

Romanii din diaspora sunt indignati de declaratia Presedintelui Senatului Romaniei domnul Calin Popescu Tariceanu, conform carora ei ar fi in stare sa-si vanda votul pentru un mic si o bere.
Declaratia domnului Tariceanu arata o necunoastere a realitatii romanilor din diaspora. Reamintim domniei sale ca pentru a vota, majoritatea romanilor din afara granitelor, trebuie sa parcurga distante care ajung si la mii de kilometri. continuare…

Apr 18

BANCA AMINTIRILOR A LUI GEORGE GOLDHAMMER

Amintirile lui George Goldhammer merită cunoscute… Acum pensionar, după ce a lucrat o viaţă întreagă ca specialist în mecanica fină, ca inventator şi artizan, se dovedeşte şi un bun povestitor. I-am fost oaspete în apartamentul său din Naharia unde, împreună cu soţia sa, Magda, găzduieşte un adevărat muzeu. Un „muzeu” cum nu mai există altul în Israel şi, probabil, nici în România. Am pus cuvântul între ghilimele pentru că nu el, ci eu, consider colecţia lui demnă de acest nume. continuare…
de Dr. SCHOR Dorel

Apr 16

Cărțile copilariei pe bicicletă

Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri alături de campionul național la ciclism, Alex Ciocan, în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel național. Toate fondurile strânse vor fi direcționate în scop caritabil și oricine dorește să susțină inițiativa poate contribui cu o donație pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta.
Turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” este un eveniment unic în România, se va desfășura în perioada 23 aprilie – 3 mai și va traversa 13 județe parcurse în 9 zile, din Sighetu Marmației până în Constanța.
continuare…

Apr 16

A Musical Journey To Remember: “Moulin Russe”

The encounter with the “Catalina Bar and Grill” music and ambiance is always a pleasure and a spiritually rewarding experience. Its high quality music aims to please a very diverse clientele and, over the years, we’ve had the pleasure of listening to jazz legends such as McCoy Tyner, Chick Corea and Joe Zawinul.I was really glad to discover the “Paris Chansons” band and their music a couple of years ago at the “Catalina” ,more…
by Anca Adumitroaie

Apr 11

Mesajul Ambasadorului Romaniei în SUA de Paste

Dragi compatrioți,
Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, îmi face o deosebită bucurie să vă transmit cele mai frumoase urări de sănătate, prosperitate şi împlinire sufletească.
În aceste clipe speciale, gândurile mele se îndreaptă către toți românii, aflaţi în ţară sau în străinătate, dar în special cei aflaţi pe pământ american, cu recunoştinţă pentru ceea ce au făcut pentru ei, familiile lor şi ţara lor, fie de origine fie de adopţie, continuare…

Apr 09

Un portret, ca preludiu

Născută în 9 februarie 1944 la Braşov. A absolvit în 1967 Facultatea de Filologie din Cluj la specialitatea Limba şi Literatura Română.  Doctorandă  la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, la 9 mai 1981 şi-a susţinut teza „Radu Stanca – Studiu monografic”, prima abordare de acest fel consacrată scriitorului. Preocupat să stabilească importanţa unei asemenea cercetări, Constantin Noica aprecia: ”Într-un ceas când absurdul, morbiditatea și manierismul solicită tineretul nostru din toate părţile, o asemenea lucrare face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci şi fiinţei umane, prea des primejduită de proprii ei cronicari, literatorii.“  continuare…
de Preot și  istoric Gheorghe Naghi

Apr 08

Muzeul Luvru va gazdui o ampla expoziție dedicata comorilor tracice. Bulgarii ne-o iau serios înainte! Expoziția va fi vizitata de patru milioane de oameni…

O expoziție bulgară reunind numeroase artefacte tracice din 17 muzee din întreaga țară se va deschide începând cu 16 aprilie la Muzeul Luvru din Paris, relatează DPA.Potrivit organizatorilor, “Saga Regilor Traci — Descoperiri Arheologice în Bulgaria “, cea mai amplă expoziție străină organizată în acest an de muzeu, va atrage până la 4 milioane de vizitatori și va fi deschisă publicului până la data de 20 iulie.continuare…

Apr 08

Salut pascal!

Cu ocazia celei mai mari sărbători a creștinismului, doresc multă sănătate, pace și înțelegere românilor care trăiesc în afara frontierelor statului român, preoților deosebiți care au sarcina frumoasă de a ne apropia de Dumnezeu, celor care se ocupă de educația copiilor în limba română, voluntarilor implicați în acțiuni menite a promova afirmarea și identitatea culturală românească, celor care se află la datorie în misiunile diplomatice ale statului român, curajoșilor întreprinzători economici cât și cititorilor ziarului dvs. continuare…
Aurelian Mihai, deputat diaspora

Apr 06

SEMNIFICAŢIA SĂRBĂTORII PASCALE LA CREŞTINI – Partea I

Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii. continuare…
de Gabriela Janik 

Apr 02

“Steaua fara nume” de Mihail Sebastian, spectacol de teatru in Redwood City

Invitatie la teatru:

“The Star Without a Name”
traducerea, adaptarea, si regia de  Ana-Catrina Buchser,
dupa “Steaua fara nume” de Mihail Sebastian.  Adaptare in premiera mondiala.
Spectacol in limba engleza.
Dragon Productions Theatre Company
2120 Broadway Street,  Redwood City, CA 94063,  (650) 493-2006
17 aprilie – 3 mai 2015 continuare…

Apr 02

“NYC-MYC From Bucharest to Manhattan”. Teatru/dans cu Paul Cosma-Cimpoieru

Evenimentul “NYC-MYC From Bucharest to Manhattan”, susținut de coregraful, dansatorul și actorul Paul Cosma-Cimpoieru, va avea loc în Sala Auditorium a ICR New York, în data de 2 aprilie 2015, de la ora 19.00. Va fi un spectacol complex, realizat de către ICR New York, în parteneriat cu Creative Ammo Inc./Downtown Urban Theater Festival și sprijinit, în parte, din fonduri publice ale New York City Department of Cultural Affairs, în parteneriat cu City Council, și cu Daniel Garodnick, membru al City Council.
Prin acest spectacol complex de muzică și dans, însoțit de o micro-expoziție și de un slide show despre arta actorului modern, continuare…

Mar 27

Ceaiul în lumea araba

Primul eveniment organizat de CCERPA, Centrul Cultural European Româno-Panarab şi Institutul Confucius din Bucureşti, a avut loc în capitală, luni, 23 Martie 2015, la sediul institutului. Evenimentul de deschidere al colaborării celor două instituţii a constat într-o ceremonie a ceaiului, tradiţie binecunoscută în lumea chineză, preluată şi de lumea arabă.
Ceaiul nu a fost cunoscut în lumea arabă până în secolul al X-lea, când a fost amintit de omul de știință Abu al Rihan Al Biruni continuare…
CCERPA

Mar 26

Prima tranzacție din lume cu moneda virtuala Mcoin

O casă din Arad a fost vândută, în premieră, exclusiv într-o monedă digitală. Tranzacția a fost supervizată de un cabinet notarial din Arad, iar în contract imobilul a fost evaluat la 19.244 euro. Conform aceluiași contract, instrumentul de plată a fost moneda digitală descentralizată. Prețul în euro a fost, astfel, convertit în moneda digitală, reprezentând 55.000 de Mcoin.
Vânzătorul este Gelu Roman, un om de afaceri din Arad, continuare…
radiotimisoara.ro

Mar 25

Nominalizarile celei de a 9-a editii a Premiilor GOPO

Trei lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo: un documentar – Al doilea joc (r. Corneliu Porumboiu), și două filme de ficțiune – Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) și Q.E.D. (r. Andrei Gruzsniczki). Autorii celor trei filme concurează și la categoria Cea mai bună regie. Nae Caranfil și Andrei Gruzsniczki sunt nominalizați și la categorie Cel mai bun scenariu, de această dată alături de Oana Maria Cajal și Nicolae Mărgineanu continuare…

Mar 24

BALUL VANATORILOR si PESCARILOR -” PUSCA SI CUREAUA LATA “

Dragi prieteni ,A.C.MIORITA ,Sacramento ,CA , va invita sa luati parte la un eveniment inedit . Sambata, 28 martie 2015 ,orele : 5 PM.

Locatia : The American Legion ,6700  8th Street ,Rio Linda ,CA 95673. Admisia se face in baza unei donatii de $20/pers.Copii sub 10 ani -FREE.
Cu aceasta ocazie se vor acorda premiile : “VANATORUL anului 2014 ” si “PESCARUL anului 2014 “.
Nu va lipsi concursul : cel mai tare banc vanatoresc respectiv cel mai tare banc cu pescari .continuare…

 

Mar 15

Pelicam merge la Washington

Cai sălbatici, documentarul regizorului Dan Curean, va fi proiectat în cadrul celei de-a 23-a ediții a  Environmental Film Festival in the Nation’s Capital din Washington. Proiecția are loc în cadrul unui schimb cultural între România și Statele Unite ale Americii, rezultatul unui parteneriat Pelicam – EFF Washington. Festivalul internațional, care face parte din rețeaua Green Film Network alături de Pelicam, se va desfășura între 17 și 29 martie.continuare…

Mar 15

Rexlibris Media Group ELENA-MARGARETA IONESCU – JURNAL CU ŞI FĂRĂ NAE IONESCU – EDITURA VREMEA – LANSARE DE CARTE

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea lui Nae Ionescu (15 martie 1940), vă invităm la lansarea volumului:
 
„Jurnal cu şi fără Nae Ionescu” 
de Elena-Margareta Ionescu

Invitaţi:
Anca-Irina Ionescu, nepoata autoarei
Sorin Lavric, scriitor
Paul Cernat, critic literar
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea continuare…

Mar 08

100 ZILE DE ASTEPTARE

Au trecut mai mult de 100 de zile de la Alegerile Prezidențiale din 16 noiembrie 2014 și nici una dintre cele trei promisiuni făcute de către politicienii românilor din diaspora, nu a fost îndeplinită.
1. În ciuda faptului că FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) trimisese pe 21 septembrie 2014 o scrisoare prin care cerea secții de vot pentru toate comunitățile mari de români, reprezentanții Guvernului României au decis să împiedice votul românilor din diaspora cu bună știință și astfel au pus la dispoziție de 3 ori mai continuare…